ⓘ Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare

                                     

ⓘ Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare

Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare este o unitate de intervenție publică integrată de importanță strategică, fără personalitate juridică, având în structura sa echipe integrate de reanimare, specializate în acordarea asistenței medicale și tehnice de urgență, precum și echipe cu personal paramedical, specializat în acordarea primului ajutor calificat. Acest serviciu funcționează în cadrul Inspectoratelor județene pentru situație de urgență – având ca operator aerian structuri de aviație ale Ministerului Afacerilor Interne, în colaborare cu spitalele județene, regionale și cu autoritățile publice locale.

                                     

1. SMURD în România

Din anul 2007 serviciul a fost extins la nivel național. În prezent 2019 operează șapte baze de salvare aeromedicale HEMS:

  • București
  • Arad
  • Craiova
  • Cluj-Napoca
  • Constanța
  • Târgu Mureș
  • Iași
                                     

1.1. SMURD în România SMURD Târgu Mureș

În septembrie 1990 cu ajutorul Clinicii de Anestezie Terapie Intensivă și cu Serviciu de ambulanță sunt puse bazele unui centru de urgență asemănător celor din Uniunea Europeană format dintr-un echipaj calificat medicalizat. Inițial serviciul a funcționat sub denumirea SMUR fără D - descarcerare.

În anul 1991, SMUR primește o primă donație din Germania sub forma unei ambulanțe. Până în luna octombrie serviciul a funcționat cu personal voluntar, inclusiv șoferul ambulanței. Începând cu luna octombrie începe conlucrarea cu Brigada de Pompieri Militari Mureș care a oferit conducători auto pentru ambulanță, dar și spații pentru instruirea personalului SMUR.

În anul 1992, SMUR primește echipamente medicale de la colaboratorii externi: Crucea Roșie din Sauda, Norvegia, Serviciul de Urgență al Spitalului Regal din Edinburgh și Brigada de Pompieri Strathclyde din Glasgow. Totodată are loc și pregătirea pompierilor în noi domenii de intervenție, descarcerare și intervenție la accidente chimice.

În noiembrie 1992 a avut loc o aplicație care a avut ca invitați oficialități locale și centrale. Ca urmare a acestei aplicații, dar și a specializării personalului cu instructori din străinătate, Ministerul Sănătății a declarat SMUR Centru Pilot Național. Astfel prin ordinul 1094 din 5 noiembrie 1992, SMUR Târgu Mureș a primit un statut oficial și o recunoaștere oficială a meritelor celor care au activat în cadrul serviciului.

În 1992, a fost creat primul laborator de instruire pentru urgență donat de Fundația pentru o Societate Deschisă din Statele Unite.

Ca urmare a donațiilor și a instruirii realizate de instructori din Scoția, din 1993, SMUR devine Serviciul Mobil de Urgentă, Reanimare și Descarcerare SMURD.

În 1994 prin implicarea în proiect a BBC - Londra și a Serviciului de Urgență din Edinburgh, s-a construit primul departament de urgență unic în România.

Din 31 iulie 1994 Serviciul de Urgență funcționează în curtea Spitalului Clinic Județean Mureș. În 1997,în urma unor cursuri intensive în medicina de catastrofă efectuate de medici din Franța, s-a creat echipa de intervenție rapidă ce include 25 de persoane dotate cu pager-e care permit chemarea lor la orice oră în cazul unor accidente grave. În anul 1998 această echipă a fost alarmată de 3 ori în vederea intervenției la accidente cu multiple victime. Pregătirea în acest domeniu se continuă cu sprijinul Ambasadei Franței care finanțează anual un curs în domeniul medicinei de catastrofă.

Tot in anul 1997, s-a înființat noul dispecerat comun între SMURD și Serviciul de Ambulanță al Județului Mureș. Acesta are sediul în cadrul Departamentului de Primiri Urgențe și este deservit de personal din cadrul Serviciul de Ambulanță Județean sprijinit și de personal din cadrul SMURD-ului.

În 1998 este o organizată o colectă la care au participat: întreaga comunitate locală, mediul de afaceri local precum și instituțiile locale. Urmarea acestei colecte a fost achiziționarea celei mai moderne ambulanțe de reanimare din România evaluată la acea vreme la 182.000 marci germane.

În anul 1999 în dotarea SMURD-ului intră și un elicopter tip Allouette III.

Din anul 2001 SMURD face parte din primul dispecerat integrat 112 care deservește pe lângă SMURD și Pompierii, Poliție și Ambulanța.

Personalul SMURD din Târgu Mureș

Personalul care activează în cadrul serviciului mobil de urgență este format din angajați și voluntari, mai exact:

  • 6 conducători auto
  • 60 voluntari.
  • 27 medici, medici rezidenți și stagiari
  • 21 asistenți medicali
Centrul de instruire

SMURD Târgu Mureș este și centru de instruire în care sunt instruiți cei care activează în domeniul medicinei de urgență din România.

În anii 1995 si 1996, s-a continuat dezvoltarea sistemului și în mod deosebit al componentei de instruire și pregătire a medicilor și a asistenților veniți din diferite regiuni ale țării.

Între anii 1995 - 1998 au fost instruiți la Târgu Mureș peste 300 de medici și asistenți medicali.

                                     

1.2. SMURD în România SMURD în Oradea

Serviciul Mobil de Urgență Reanimare și Descarcerare Oradea este un serviciu public de urgență înființat în anul 1993, fiind al doilea serviciu de acest tip din țară.

Ideea de la care s-a pornit a fost necesitatea existenței unui serviciu medical de urgență care să fie capabil să gestioneze pacienți aflați în stare gravă cu risc vital, pacienți care fără intervenții medicale prompte și calificate au șanse minime de supraviețuire.

Această "gestionare” s-a realizat prin pregătirea unor echipaje specializate în efectuarea unor operări complexe de reanimare și terapie intensivă, activitate medicală care până în anul 1993 era apanajul exclusiv al secțiilor spitalicești de terapie intensivă.

Un aspect important este reprezentat de cooperarea cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență Crișana atât în operarea echipajelor medicale, care au în componență, pe lângă un medic și un asistent, și un pompier – șofer, special instruit în acordarea asistenței medicale de urgență, cât și din punctul de vedere al înființării echipajului de descarcerare, care funcționează în cadrul SMURD Oradea din anul 1994 și este deservit de 3 pompieri cu o pregătire specifică și o vastă experiență în activitatea de urgență.

Personalul SMURD Oradea

Personalul care activează în cadrul serviciul mobil de urgență este format din angajați și voluntari, mai exact:

  • 3 pompieri
  • 2 conducători auto
  • 16 asistenți medicali
  • 9 medici, medici rezidenți și stagiari


                                     

2. Incidente

La 9 ianuarie 2006, un elicopter al SMURD s-a prăbușit în timpul efectuării unui zbor tehnic. Întregul echipaj și-a pierdut viața în acest accident. Cele patru persoane au fost decorate post-mortem de președintele României. Căpitanul comandor Augustin Toma și locotenentul colonel Valentin–Mihai Stănescu au primit ordinul "Virtutea Aeronautică” în grad de cavaler, cu însemn pentru militari, medicul Liliana Puiu a primit ordinul "Meritul Militar” în grad de cavaler și asistenta Mioara Minodora Hauta a primit medalia "Meritul Militar” clasa a III-a.

La 2 iunie 2016 un elicopter al SMURD Iași s-a prăbușit în localitatea Haragîș din raionul Cantemir, Republica Moldova. Întregul echipaj 4 persoane a murit în urma prăbușirii. Aparatul de zbor a luat foc la impactul cu solul.

                                     
  • Serviciul Mobil de Urgență Reanimare și Descarcerare SMURD este o structură care funcționează în cadrul Inspectoratului General pentru Situații de
  • medic și profesor universitar român, co - fondator al Serviciului Mobil de Urgență Reanimare și Descarcerare SMURD A absolvit Facultatea de Biologie
  • specializate de intervenție ale Poliției Române, Serviciului de ambulanță, Pompierilor, Serviciului Mobil de Urgență Reanimare și Descarcerare SMURD și Jandarmeriei
  • municipiu și întreaga regiune de Nord - Vest a României și include servicii de medicină dentară de urgență V. SMURD Serviciul Mobil de Urgență Reanimare și Descarcerare
  • misiunile de căutare - salvare alte misiuni cu caracter medical sau cu caracter umanitar. Serviciul Mobil de Urgență Reanimare și Descarcerare Dotări
  • constituite subunități de intervenție pentru situații de urgență Serviciile Mobile de Urgență Reanimare și Descarcerare SMURD - unitățile de intervenție publică
  • Ordinului Republicii membrilor echipajului aeronavei Serviciului Mobil de Urgență Reanimare și Descarcerare SMURD 6 iunie 2016. Accesat în 12 octombrie
  • actual include și fostul Institut de Boli Cardiovasculare și Transplant Târgu Mureș Serviciul Mobil de Urgență Reanimare și Descarcerare SMURD Spitalul
  • distrugerea Serviciului Mobil de Urgență Reanimare și Descarcerare aflat în subordinea Ministerului de Interne. Protestele de stradă ce au urmat s - au
  • pună bazele Serviciulului Mobil de Urgență Reanimare și Descarcerare SMURD la Târgu Mureș, devenit ulterior serviciul medical național de intervenție
  • Serviciul Mobil de Urgență Reanimare și Descarcerare SMURD doctorul Raed Arafat, unul dintre criticii liberalizării sistemului medical de urgență